Pojejena este situata in Clisura Dunarii pe malul stang, in amonte de Moldova- Noua cu 12 km. Distanta relativ scurta pana la centrul urban a determinat manifestarea unei influente ridicate a mediului urban asupra localitatii. Localitatea este situata pe malul stang al Dunarii, intre kilometru fluvial 1054 –1062, inconjurata la nord de piemonturi ale caror inaltimi nu depasesc 300 de metri, altitudinea zonei osciland intre valorile de 110 - 130 m, fiind una din cele mai importante localitati din Clisura Dunarii.  Pojejena se afla la intersectia meridianului 21 - 37.22  longitudine estica cu paralela 44 . 45   latitudine nordica. Suprafata vetrei satului este de aproximativ 3,2 km, satul aflandu-se la 695 de metri deasupra nivelului Marii Adriatice .  In partea sud-estica se invecineaza cu satul Macesti, in partea nord-vestica cu satul Radimna, iar in partea vestica cu satul Susca. In cea mai mare parte, localitatea este neteda, cu usoare ondulatii in partea de nord, ridicandu-se usor spre partea nord-estica. Versantul de sud al dealului si cel de vest al dealului estic sunt acoperiti de eroziuni produse de torentii de primavara. La sud se evidentiaza "Balta Pojejenei", creata dupa construirea barajului hidrotehnic de la "Portile de Fier I" in 1968, balta ajunsa pana la marginea sudica a gradinilor. Reteaua hidrologica este reprezentata de fluviul Dunarea la sud (detaliata mai jos), paraul Radimna in partea de vest la 1 km de capatul comunei, paraul Pojejena la 50-100 m de partea sud-estica, ambele varsandu-se in fluviul Dunarea. atimea Dunarii in dreptul orasului Moldova-Noua, este de aproximativ 5 km iar in dreptul Pojejenei fiind de 800 la 1000 m, cu o viteza a cursului de apa de 5-6 ml/s. Ca urmare a masuratorilor facute cu ultrasunete de catre R.A. Ape Moldova-Noua rezulta o adancime medie de 19 m in dreptul localitatii Belobresca, iar la "Cazane" de 72 m. Cota de inundabilitate a Dunarii in dreptul localitatii Pojejena este de 690 cm, la cota de 900 cm inundandu-se Pojejena de Sus (Sarbeasca).

Râul Pojejena - are o lungime totala de 9 km si un bazin hidrografic de 26 kmp, avand izvorul la Cracul Inalt si doi afluienti: Valea Mare cu o lungime de 3 km si un bazin de 16 km2, Valea Mica avand o lungime de 6 km si un bazin de 10 km2.
Cu toate ca este o localitate mica, natura a fost darnica si a inzestrat aceasta zona cu o vegetatie bogata si fauna complexa. Datorita asezarii pe malul stang al Dunarii si biopedogeografiei(flora, fauna, sol), Pojejena reprezinta un punctde atractie turistica. Desi turismul nu este asa de dezvoltat in aceasta zona si intentioneza ca pe viitor sa se imbunatateasca acest domeniu prin dezvoltarea agroturismului.

Vatra satului
 
 Localitatea Pojejena, pana la reorganizarea teritoriala din 1968, a fost impartita in doua sate: Pojejena de Sus sau Sarbeasca (cea din amonte); Pojejena de Jos sau Romana (cea din aval). Locuintele sunt dispune de-a lungul strazilor, in general fara etaj si orientate cu fatada spre strada. Straziile sunt largi avand o latime de 6-8 m, distanta dintre case de o parte si de alta a strazii fiind de 15-25 m. Prin fata caselor sunt amenajate trotuare cu latimea de 1 -1,5 m construite din beton. Drumul national DN 57, Oravita-Moldova Noua, traverseaza localitatea de la nord la sud pe o distanta de 500 m, iar drumul dintre localitatea Pojejena si localitatea Socol (25 km) fiind denumit DN 57 A. Reteaua drumurilor in intravilan este de tip rectangular, existand doua strazi paralele si patru perpendiculare pe DN 57, lungimea acestora fiind de aproximativ 5 km din care 2500 m sunt construite din pamant si acoperit cu pietris. Drumurile sunt marginite de santuri pentru evacuarea apei, acestea avand insa unele segmente neintretinute corespunzator. Drumurile din extravilan (denumite si drumuri agricole) pornesc de la periferia localitatii si trec pe langa parcelele agricole, fiind din pamant batut cu o latime de 4 la 6 metri si cumuland o lungime totala de 16 km. Resursele de apa potabila existente in zona sunt deosebit de bogate, exploatarea si utilizarea lor realizandu-se doar prin surse individuale; in localitate apare un singur tip de fantani -obtinute - construite din piatra, tuburi metalice, beton sau azbociment, cu adancime cuprinsa intre 3 si 20 m. Pana in anul 1990 au existat 40 ha irigate prin statii de pompare si tevi pentru irigare din aluminiu, sistem care nu mai este folosit in urma disparitiei C.A.P.-ului. Apele nepotabile (Dunarea, Raul Pojejena) sunt folosite pentru irigati, etc.

Pojejena de Jos
"Aceasta comuna inca e considerata de comuna bastinasa a Clisurii intrucat si ea si-a avut locul de refugiu inspre Nord de asezarea de azi la locul numit "Moara Babei", acolo unde se intalneste Valea Mare cu Valea Mica, insa intre locuitorii actuali abia se mai gasesc familii a locuitorilor bastinasi.
Pana la inregimentare, comuna a fost considerata de o comuna cu Pojejena de Sus, desi ele n-au fost niciodata una incepand de la izgonirea turcilor din Banat, in Evul Mediu existand numai una si aceia, cu vatra satului in padure si nu la malul Dunarii. Fara indoiala ca Pojejena de Jos este mai veche asezare aici, decat Pojejena de Sus, dar ca de unde si cand s-au mutat de pe o vatra pe alta si ca se stie, si de unde au venit locuitorii aceste comune, inca nu se stie caci este o amestecatura de populatie care caracterizeaza in general comunele din Valea Dunarii, dar ca la toate celelalte comune trebuie sa acceptam ca s-au refugiat din jurul vechi cetati si s-au asezat o parte din ei la porunca si odata cu Sarbi din Pojejena de Sus, dupa izgonirea Turcilor in locul unde se gasesc azi.
  Pojejenti ca si Nadasenii trebuie sa fi avut loc comun in timpul refugiului, ceea ce si azi usorse poate dovedi prin traditiile, limba si toata infatisarea locuitorilor si nu in zadar se sustine ca familia Mutascu care este aproape cea mai numeroasa din comuna este venita din Naidas, eu insa presupun ca este din adapostul comun al acestoe comune. Bineinteles, acum in granita asezarile comunelor s-au facut dupa alungarea Turcilor la Dunare si la porunca, si in aceasta comuna au fost asezate cateva familii de Sarbi : Novacovici sau Stoicovici care s-au romanizat complet si nu e imposibil ca si din evul Mediu, din familiile care nu s-au refugiat si au ramas locului : Lain, Cioanca, populatia s-a mai complectat si cu o familie de tigani si apoi bufeni : Rogobete. Cu ocazia inregimentari din 1772 desi partea mare a locuitorilor a trebuit sa se aseza la locul de azi, pentru a fi aproape de granita, putand-o apara, locuitorii tot mai cu drag au locuit si locuiesc si azi. Pe atunci ca si acum aceasta comuna era mai mare decat Pojejena de Sus si la intocmirea Cartii Funduare s-a numit Valah Pojejena si a fost comandata de un caporal si compusa din 54 de case locuite, avand o casa pentru faur nelocuita, primarie si pichet graniceresc. Casele pe atunci erau toate din lemn si raul Pojejena facea granita intre cele doua comune.
  Pojejena a fost in trecut jefuita de haiducul Mihai, numit si Mihaila care si-a avut locul de refugiu cu tovarasii sai in locul numit azi "Arsita lui Mihaila." Acest haiduc a fost impuscat chiar la indemnul fratelui sau pentru a pune stapanire pe banii lui.Pentru primadata sa infintat cor in Pojejena de Jos in anul 1905 cand s-a predat si piesa teatrala : Vladutul Mamei, si Capra cu 7 iezi, asta a doua zi de Craciun aceluiasi an. Corul mixt actual(1938) cu 38 de membri s-a infintat de merituosul invatator Atanasie Cojocarul, in luna Ianuarie 1933. Tot la susnumitul a fost infiintat caminul cultural "Lumina" la 2 Mai 1932 si afiliat la "Fundatia Culturala Regala Principele Carol" la 15 aprilie 1935 cu 75 de membri, asemenea si ridicarea monumentului eroilor care s-a sfintit la 19 Mai 1935 constand 10.000 lei. Cat tin Pojejentii la demnitatea lor de romani se dovedeste cu prisosinta prin faptele si tinuta lord in 1918, cand imediat dupa revolutie s-au constituit in garda nationala si indeseobi la iesirea Sarbilor din Clisura, cand o saptamana ziua si noaptea si-au aparat comuna lor de comitagii sarbi si atacati fiind de acestia in 2 randuri la miezul noptii au fost alungati cei nepoftiti cu curaj si vrednic de amintit, ca invatatori in acele vremuri acolo, am admirat repezeala si buna organizare de aparare ce s-a facut, luand parte batranii, tinerii, femeile si chiar copii, intocmai ca pe vremea granitei, inconjurand tot satul cu straji bine organizate ca pe campul de lupta, putandu-se respinge orice atac dusman si podul de fier din comuna frumos impodobit cu verdeata, flori si mandru tricolor, facut din cearsaf de pe amvonul altarului in vederea primirii armatei romane cand a fost atacat, la prima racheta aruncata si bomba, Pojejentii au pornit cu un curaj azi greu de inchipuit si cu o insufletire de necrezut asupra dusmanilor punandu-i pe fuga in 2 randuri pe comitagi care au indraznit sa atace aceasta comuna. Acesti locuitori atat de constienti in timpuri grele, ar bine merita o atentie mai mare, decat de fapt azi li se da de aceea care conduc destinele Clisurii.
  Caracterul romanitatii s-a mentinut in Pojejena mai bine decat in oricare alta comuna romaneasca, cu toate ca e inconjurata de comune sarbesti, datorita imprejurarii ca locuind si la salase mai indepartate de comuna, contactul permanent cu vecinii lors arbi n-a fost permanent si asa o putem considera tot atat de domaneasca si bastinasa ca pe comuna Sichevita. Intrucat, Echipa Institutului Social- Banat- Crisana in anul 1936 a muncit in aceasta comuna, ma marginesc a reda constatarile ei. La 14 august 1936, la propunerea Dlui Sabin Evutian, Insp. Gen. Scolar din Timisoara echipa de mai sus sub presedentia Dlui Dr. Cornel Grofsoreanu a sosit in comuna, lucrand 18 zile, avand sectie culturala, arhieologica si istorica, politico-juridica, medicala, economica, gospodarie practica si statistica. Este imbucurator faptul ca, comuna de prezent(1938) are cor(1938), fanfara(1938), camin cultural, monument al eroilor si primul parc din Clisura Dunarii infiintat de parintele Alexandru Blasiu si intretinut si ingrijit acum de populatia intelegatoare, in frunte cu preotul si invatatorul satului".

Pojejena de Sus

  "Numele de Pojejena cu toata probabilitatea il are de la sarbescul "pojar", adica jaratec fiindarsa pe vremuri. Azi sunt 3 Pojejene una langa alta. Pojejena Turceasca de peste Dunare, Pojejena Sareasca azi numita si Pojejena de Sus si Pojejena Romaneasca care e Pojejena de Jos azi. Numele provine de la Pojejena de peste Dunare. Pojejena de Sus este o localitate insemnata de pe timpurile Romanilor. Prima echipa monografica Banat- Crisana, care a studiat acest tinut a constatat la fata locului, ca aici a fost o viata de inaintata cultura si civilizatie. Cele doua cetati romane , un ape malul Dunari, alta pe colina ce domina imprejurimile de la Nord-Vest cominei, precum si intreaga retea de subterane, hipocauste si termale, ce impanzesc Pojejenele, facand legatura intre cele doua cetati, ale caror ziduri, durate cu caramizi romane, dupa tehnica pur romana, infruntand vicisitudinile si intemperiile vremurilor, au ajuns sa ne dea si noua, urmasilor legionari lui Traian marturie de ceea ce a insemnat odata puterea acvilei romane in Orientul Europei si in special pe pamantul Daciei.
  Directorul muzeului Banatean, Dr. Miloia spune, ca aici trebuie sa fi fost un municipiu roman a carui nume s-a identificat pana acum, dar mai indata cred a nepasarii celor in drept pentru ca e imposibil plasei Moldova-noua, unde aproape la tot 5 km se alfa urmele cetatilor romane, mine etc. Dl. Dr. Miloia mai spune, ca in Pojejena se gasesc vestigii romane, monete de timpul imparatilor romani, are au tigii romane, monete de timpul imparatilor romani, care au stapanit de la ocuparea Daciei pana la parasirea ei, d iferite obiecte si i deseobi ceramica si pietre funerare purand unele inscriptii si basoreliefuri, iar pe o piatra funerara dinaintea unei case descifrat literele "D.M." insemnand : "Dis Manibus", adica: "Zeita Mani" sau ai "Infernului" sub un bust in basorelief de femeie sau de barbat. Apoi in cimitirul comunei si azi se vad altare romane, in care pe vremuri erau chipurile Zeilor romani si de prezent sunt inlocuite cu icoanele crestine. Astfel de altare se gaesc si in cimitirele din Moldova Veche si Bazias. Dupa parerea mea in locul Pojejenei si a Moldovei Vechi de azi era era un municipiu, daca nu si "colonie" beneficiind de "jus italicum" dupa istoria ungureasca inainte de ocuparea Banatului de catre Turci aici a fost o cetate "Buthoczin" asa numind-o si Nicolae Olah la inceputul secolului al XVI-lea, ca cetate asezata intre Haram(Palanca) si Szent Laszlovara(Coronini). Pe harta lui Mercy de la 1717 este amintita Pozazin cu 10 case, probabil ca atunci s-a pus baza Pojejenei de azi. Dr. Rumy scie ca Pojejena era odinioara o fortareata insemnata, avand si un castel in ruine, 207 case locuite de Romani si Sarbi. Desemnul facut de el arata un Roman cantand din fluier: iar castelul aminti, probabil a fost in locul unde azi este via vad. Bogdanovici. Ca au fost 207 case inseamna ca Dr. Rumy a luat in considerare ambele Pojejene. Marsigli o numeste Posisie observand, aici este o minumata cetate patrunghiulara, dar vazand-o mai de la Dunare nu i -a masurat dimensiunile, insa Lenart Bohm a vizitat cetatea la fata locului si spune ca aseamana cu cea de la Drencova, dar este mai mare si azi se vad numai ramasitele zidurilor de piatra in lungime de 16 metri si 6 metri latime pe care populatiunea si azi le numeste "Zidina".
  Ramasitele cetatii romane s-au folosit, recladindu-se cetatea in Evul Mediu "Buthoczin". Piatra fundamentala a castrului roman amintit de Romer, care a fost cladita in zidul exterior al bisericii din Pojejena de Sus este azi proprietatea muzeului Banatean, datorita D-lui Gheorghe Georgescu capitanul portului din Mildova-Veche. In Pojejena la 1476 au luptat fratii Mihalogli contra Ali si Iskender. Prima lupta s-a dat in locul numit azi "Schenderschi Potoc", ungurii invingand pe turci i-au alungat peste Dunare. Aceasta cetata a sevit mult la apararea Clisurii contra navalirilor turcesti si oadta cu ocuparea definitiva a Clisurii de catre Turcii la 1552 aceasta cetate s-a ruinat complet, folosindu-i-se materialul la cladirea multor case de azi a Pojejentilor, nemaipomenindu-se azi de nimeni, afara de cercetatorii trecutului. Peste Dunare, in Pojejena turceasca la anul 1460 Mihail Szilagyl si Grigorie Labatlani, ambii cazand prizonerii turcilor. In acel timp Clisura era aparata de Cavalerii Teutoni si cetatile Bazias, Moldova-Veche, Cula, Dranco si Cozla erau in plina activitate si aceasta epoca se poate usor reconstitui chiar sip e baza muzeului D-lui Georgescu din Moldova-Veche. In Evul Mediu pe langa crestinii din Apus cetatile Clisurei erau aparate si de unguri. In decursul anilor s-au gasit aici multe monete de aur si argint precum si armamente, vase romane si grecesti, dintre care unele s-au trimis si muzeului militar din Bucuresti, prin ofiterii granicerilor din Pojejena. La intocmirea Cartii Funduare se numeste : "Ratzisch-Roscheschena". Despartirea clor doua Pojejene s-a facut odata cu inregimentarrea comunelor graniceresti din anul 1772.
  La 1800 cand s-a itocmit Cartea Funduara pentruaceasta comuna, aici a fost sediul companiei a VI-a, a regimentului: "Walach-Illyric" No. 13 condusa de capitanul Lang. Comuna avea un preot, un invatator national si un invatator german, pentru scoala normala nemteasca. Scolile erau din lemn, precum si cele 52 de case ale locuitorilor si numai locuinta capitanului si invatatorului nemtesc- casa unde locuiesc acum granicerii- era cladita din piatra, adica din material bun cum ii ziceau pe atunci. Scoala nemteasca era, unde azi se afla notariatul, iar scoala nationala langa biserica. Aici mai era si o supa din lemne pentru cei chemati la concentrare si in dosul biserici era locul de tragere "Schisstadtul". In "Iagodara" de acum a dost pichetul de graniceri, nu departe de "Zidina" de langa Dunare intr-o coliba de pamant.Toate casele erau facute din lemn si acoperite cu trestie si papura de prin raul de sub comuna. In hotarul comunei Pojejena n-a fost nici un pod. Biserica actuala din comuna s-a zidit pe locul unde era biserica de lemn si s-a sfintit la 21 Mai 1793. Ca cetatea a existat inca pe atunci, se dovedeste pein faptul ca pietrele acesteia s-au folosit la zidirea ei. La zidirea bisericii bineinteles au contribuit si locuitorii din comuna Pojejena de Jos fiind biserica comunala si toti locuitorii Clisurii (mai multe vizitati site-ul Parohiei Pojejena).
  Dupa familiile, care au compus comuna cu ocazia intocmirii C.F. se observa ca de la inceput Pojejena de Sus n-a fost locuita numai de Sarbi, ci ca toate celelalte comune din Clisura a fost impestritata cu locuitori si de alta nationalitate, deci si cu romani, ceea ce se dovedeste cu familiile romanesti de pe atunci : Barbu, Basarab, Sorescu, Sovarlean, Miuta, Vretea, Jigum, Dragomir, Cioanca, dar si nemti : Felner ; iar mai tarziu tot din cauza bisericii comune si a stapanirii s-au sarbizat familiile : Petcu, Nedelcu, vladulescu, Balia, Moldovan etc. In revolutia din 1918 a fost amenintat cu moartea notarul Antoniu Kiss si parasind cala la 2 noiembrie 1918, a fost jefuit complet, fugind spre Biserica-Alba. Jandarmii au predat armele si s-au dus fiecare la casa lui, de unde s-au dus la casa notarului Kiss spargand pivnita au produs revolutia de acolo, nimicind toate arhivele notatiatului, scolii si finantelor, amenintat fiind si pus pe fuga chiar si invatatorul cel mai bun din acest tinut de pe atunci, pe Maxim Moldovan, care a trebuit sa paraseasca comuna de populatia agitata de atunci, in interesul careia a muncit in modul cel mai constiincios si a servit ca nici un alt invatator pana atunci, refugiingu-se la Gradiste sub scutul unui ofiter sarb. Intrucat comuna a primit de la fosta comunitate pentru complectarea izlazului si padurii comunale terenul ocupat aproape in intregime de locuitorii din Pojejena de Jos, locuitorii au ramas pe dinafara in privinta repartizarii competintelor lor si deci ar trebui sa li se designeze din padurea ramasa ca rezerva de stat, teritoriul necesar si cu atat mai vartos, pentru ca consiliul comunal al acestei comune in sedinta din 1 Oct. 1934 a renuntat la terenul designat lor, evitand incaerarea vecinica dintre aceste comune. Prin anul 1932 ambele Pojejene au fost declarate de comuna administrativa. Acest demers a nemultumit populatia de aici si s-a revenit fara sa se infaptuiasca unirea lor, care cu timpul tot se va face, pentru ca nu mai are rost sa fie doua comune deosebite, cand sunt impreunate deja cu casele si locuitorii chiar amestecati, evitandu-se atatea spese inutile cu administratia de acum".